Top trei carti Tozer

Cărți Tozer – Top 3 recomandări

Poză preluată de pe http://www.awtozerclassics.com/

A.W. Tozer (Aiden Wilson Tozer) a fost un teolog autodidact, pastor și predicator american care a trăit între anii 1897 – 1963. A devenit ucenic al lui Hristos la o vârstă fragedă, aproximativ 17 ani, ascultând mesajul unui predicator de stradă. Duhul lui Dumnezeu a lucrat la inima lui, a fost născut din nou iar după o scurtă perioadă de timp a fost “inundat” de prezența Duhului. Într-o mărturisire ulterioară, Tozer recunoaște faptul că această manifestare a Duhului a marcat decisiv atât trăirea cât și slujirea făcută pentru Dumnezeu.

A.W. Tozer nu a fost un autor în sensul clasic al termenului. El a avut menirea de a aduce învățătură bisericii și de a predica Evanghelia. Ulterior editorii au compilat mesajele pe subiecte și le-au redat lumii în scris sub formă de cărți. Spre exemplu numai din Evanaghelia lui Ioan Tozer a avut aproximativ 50 de predici. Parte aceste cuvântări sunt acum adunate în cărțile “Nu este dragoste mai mare” și “Și El a locuit printre noi“. Sau predicile din 1 Petru sunt acum adunate în cartea “Trăirea creștinului.

Precizez de la început că nu este ușor de realizat un top 3 carti Tozer. Motivul este simplu: toate cărțile scrise de A.W. Tozer pot fi incluse în topul unui clasament. Totuși, voi menționa 3 cărți recomandate pentru fiecare creștin.

  1. Rostul omului. În această carte sunt adunate învățăturile lui Tozer referitoare la închinare. Un act atât de sacru și important, dar atât de neglijat în bisericile evanghelice. Ce este închinarea? De ce trebuie să o facem? Ce fel de închinare primește Dumnezeu? De ce este importantă? Ideea cărții este următoara: Închinarea este menirea/scopul existenței. Trăiești pentru a te închina. Ai fost născut din nou pentru a te închina.
  2. Pericolele unei credințe superficiale. În opinia pastorului Tozer creștinismul a suferit mari transformări în ultimii ani. În această carte el ii avertizează pe creștinii împotriva marelui pericol al letargiei spirituale. Semnul principal al unei credințe superficiale este “plasarea” spiritualității pe “pilot automat”. Pentru Tozer, riscurile sunt atât de semnificative încât “ruperea de tirania letargiei spirituale — indiferent cu ce cost — ar trebui să fie prioritatea numarul unu a fiecărui creștin.”
  3. În căutarea lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea creștină clasică scrisă pastorul Tozer. Astazi, la peste șaizeci și cinci de ani de când aceste cuvinte au fost scrise într-un tren ce se deplasa pe ruta Illinois – Texas, ele mai rezonează cu putere în inima oricui dorește să aibă o experiență mai profundă cu Dumnezeu. Această capodoperă devoțională trezeste sufletul la viață — te invită și pe tine să te gândesti serios la credința ta.

Acestea au fost top 3 cărți Tozer recomandate de noi. Precum am spus mai sus, toate cărțile apărute sub numele marelui pastor merită citite. O mare parte din ele le găsiți aici. Nu uita faptul că la orice comandă plasată pe AdGift.ro primești cadou cărticica “Închinarea, giuvaerul pierdut al bisericii evanghelice” scrisă de A.W.Tozer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *