Goana dupa licurici. Un roman al descoperirii

  • Taxă unică de livrare: 16 lei.
  • Livrare gratuită: pentru comenzi de minim 150 lei
  • Expediere rapidă: maxim 24 h lucrătoare
  • Suport dedicat: Suntem disponibili oricând pe whatsapp, messenger sau e-mail

Descriere

Au doar o vara ca sa gaseasca ceea ce s-a pierdut cu mult timp in urma.

“Niciodata sa nu accepti nimic altceva decat adevarul,” i-a spus ea.

Dar cand nu stii nici macar cum te cheama, adevarul devine ceva mai complicat. Acesta se poate cuibari atat de aproape, incat e greu

de perceput. Poate chiar sa infloreasca intr-o minciuna. Si, asa cum descopera Chase Walker, aflarea adevarului despre propria ta

persoana poate fi la fel de derutant — dar si la fel de magic — precum o goana dupa licurici intr-o noapte de vara.

O poveste tulburatoare despre pescuit, baseball, gatit ca la mama acasa si alte chestiuni de viata si de moarte…

Charles Martin este autorul romanelor “Muntele dintre noi”, “La capatul raului”, “Cand greierii plang” si “Invaluiti in ploaie”.

Elogii pentru romanele lui Charles Martin

“Forta scriiturii lui Martin sta in personajele sale memorabile. O proza frumoasa.”

— Publishers Weekly

“…personaje fermecatoare si intorsaturi suprinzatoare, care tin cititorul in priza.”

— Southern Living despre “Cand greierii plang”

“Scrisul lui Martin este puternic, franc si memorabil… un autor care merita descoperit.”

— Carol Fitzgerald, Bookreporter.com, despre “Mortii nu danseaza”

“O lectura captivanta pentru fanii genului de fictiune de natura religioasa… personaje fermecator de excentrice… creatii ingenioase, pline

de fantezie.”

— Publishers Weekly despre “Mortii nu danseaza”

“Daca cititi doar o carte anul acesta, atunci cititi-o pe aceasta.”

— Coffee Time Romance despre “Cand greierii plang”

“Martin tese o poveste antrenanta despre tamaduire si triumful iubirii… Plina de o fermecatoare culoare locala.”

— Publishers Weekly despre “Invaluiti in ploaie”

“Cititi aceasta carte si priviti cum soarele iese dintre nori.”

— John Dyson, scriitor, Reader’s Digest, despre “Invaluiti in ploaie

Prolog

Gonind prin incandescenta nebuloasa a rasaritului de soare, Chevroletul Impala verde cu patru usi, din 1972, tasni de pe drumul de tara

pe soseaua 99, alunecand dintr-o parte in alta in scrasnete de cauciucuri si nori de fum ce se ridicau din anvelopele uzate. Teava de

esapament scuipa o sarja de scantei de vreo doi metri, capatul ei stralucind ca o tigara aprinsa. Motorul carai, explodand prin gaura

tobei de esapament; apoi masina se redresa si prinse viteza pe bucata de drum care se intindea pe aproape doi kilometri in linie

dreapta si paralel cu calea ferata. Stopul din spate era defect, iar parbrizul era atat de zgariat, incat arata ca o panza de paianjen.

Dupa aproape doi kilometri, acul vitezometrului sari peste o suta patruzeci de kilometri, dar de fapt ar fi trebuit sa arate cu cincizeci

sau saizeci si cinci de kilometri la ora mai mult. Dupa o jumatate de kilometru, soferul frana, apasand pedala cu ambele picioare pana

la podea. Virand brusc din zona mediana pe banda de circulatie, si apoi pe cea de urgenta — si inapoi — masina parea un balon scapat

dintre degetele unui clovn. La capatul a doua urme negre, lungi, soferul muta maneta in marsarier si ambala motorul scotand si mai

mult fum din cauciucurile din spate si teava de esapament din dreapta. Fara sa semnalizeze, masina executa o intoarcere larga de o

suta optzeci de grade, iar apoi soferul accelera.

Copilul din dreapta soferului se uita fix in oglinda laterala, cu ochii intredeschisi si genele lipite, studiind sarja de scantei. Daca

inchidea ochii cat trebuia, sarja se tranforma intr-o fantana arteziana de licurici, dantuind de-a lungul soselei care traversa sudul

Georgiei.

Masina ajunse la trecerea de cale ferata, dar era pe banda gresita; reusi sa se incadreze banda corecta, dar coti din nou brusc pe

banda gresita. Fantana disparu. De sub capota ieseau aburi, invaluind botul in forma de buldog al masinii. Panza care acoperea

plafonul era partial desprinsa si flutura ca un cort in bataia vantului. Toate geamurile erau deschise, iar din luneta mai ramasesera doar

cateva cioburi in colturi. Masina statea fumegand la doar cativa centimetri distanta de sine.
Si ce sine istorice erau!

Bolidul argintiu era un tren de mare viteza pus in circulatie in 1932. Inainte de cel de-al doilea razboi mondial, baietii ieseau dintre copaci

si-i faceau semn sa opreasca, luau trenul catre nord, pana la New York, unde sareau pe un vapor, traversau oceanul si mergeau la

impuscat de nemti. Luminile farurilor alcatuiau un opt stralucitor, iar trenul aluneca pe sine in ritmul tacanitului telegrafului de la fiecare

statie. Echipat cu aer conditionat in 1936, alimentat cu motorina, dotat cu scaune rabatabile, cu un vagon restaurant, bar si vagon

deschis, trenul era o minune a tehnicii moderne, dar si o poarta catre lume, cu vagoanele lui stralucitoare de clasa I, cele de dormit de

tip Pullman si insotitorii de bord in uniforme albe, care deschideau usile si puneau scari pe peron.

In zilele lui de glorie din 1956 incoace, trenul pleca din New York la 14.50, ajungand in Districtul Columbia dupa vreo trei ore si

jumatate, plecand la 19.05, ca sa ajunga la orele 16.00 in Miami in ziua urmatoare. Asta insemna ca trenul trecea prin Thalmann, la

cativa kilometri vest de Chevroletul verde, dimineata devreme.

Inainte de fiecare trecere la nivel, mecanicul isi consulta ceasul Hamilton, estima timpul pana la aceasta si tragea sirena. Nu

intotdeauna era nevoie sa traga sirena, uneori doar se dadea mare, pentru ca, ce-i drept, nu multi se puteau lauda cu o asemenea

slujba.

De regula, Bolidul argintiu avea douazeci de vagoane si calatorea cu o viteza intre o suta douazeci si o suta cincizeci de kilometri

la ora, ceea ce insemna ca avea nevoie de opt kilometri buni ca sa opreasca. Dupa Thalmann, o cotea catre sud, inconjura coasta

Georgiei, traversa Florida si atingea o suta saizeci de kilometri la ora pe drumul drept dintre Sebring si Palm Beach. Trenul era o

simfonie de sunete si un festin regal de mirosuri, senzatii si putere supranaturala. Vagonul deschis cu cupola se ivea dupa colt si

sclipea in departare precum Steaua Nordului. La un minut distanta, aparea vagonul de serviciu, disparand apoi in spatele locomotivei.

In goana nebuna, sirena suiera infernal la fiecare jumatate de kilometru, iar apoi, fara intrerupere, in ultima jumatate. Pe masura ce

se apropia de trecerea la nivel, trenul emitea o combinatie ciudata de sunete — zdranganit de tampoane, duduit de locomotiva, clinchet

de clopote, suierat de sirena, lasand scantei in urma. Preludiul in surdina al splendorii mecanice il vestea cu mult inaintea mirosului de

funingine, furisandu-se viclean doar pentru a te lua prin surprindere, ca un urias ciocan pneumatic, solist intr-o simfonie a puterii

dezlantuite. esenta lui il preceda, pentru ca pe urma sa se furiseze inapoi si sa ti se inalte prin sira spinarii ca un picamer vibrand din

pamant. Si cand disparea, lasand in urma doar o lumina rosie care se stingea in departare, trenul te lasa cu o atingere senzuala si un

miros vag si dulce de motorina, ulei fierbinte si creozot.

Soferul masinii era o femeie. Degete subtiri, piele stravezie, incheieturi albicioase. O sticla pe jumatate goala intr-o punga de hartie

zacea intre coapsele-i uzate de vreme. Ochelarii de soare ii acopereau aproape toata fata, mascandu-i orbitele adancite, iar o esarfa

purpurie ii acoperea parul si urechile. Femeia tipa isteric la cineva aflat de partea cealalta a panzei de paianjen care tinea loc de parbriz.

Baiatul de langa ea ar fi putut avea vreo opt ani, dar era usor de ghicit ca mesele lui erau sporadice si nu prea satioase. Arata ca o

pisica jigarita intr-un oras parasit. Purta doar niste jeansi scurtati, care se destramau la capete ca niste fire de papadie. Un ac de

siguranta ii tinea ochelarii in partea dreapta, iar lentilele erau pline de zgarieturi.

Ochelarii ii fusesera daruiti de unul dintre indivizii care ii tineau loc de tata. Fusesera la Wal-Mart si tocmai treceau pe langa

cabinetul unui oftalmolog. Copilul il trase pe barbat de pantaloni, se uita la usa cabinetului, si apoi la barbat. Omul se incrunta si se

indrepta catre containerul unde lumea isi arunca ochelarii vechi. Se uita peste umar, si apoi isi vari bratul in gura containerului, scotand

prima pereche pe care puse mana. Apoi se intoarse cu ei catre copil si-i indesa pe nasul baiatului. “Poftim. E mai bine acum?” Copilul

se uita la cicatricile de pe mana barbatului, la murdaria de sub unghii si dadu din cap ca da. Asta se intamplase cu doi ani in urma.

Copilul privea fix inainte, strangand intre degete un caiet cu spirala si un pix. Pielea lui era alba si plina de cicatrici. Unele noi, altele

vechi, toate dureroase. Unele erau rotunde, mari cat o grosime de creion, altele erau lungi cam de doi-trei centimetri si largi cam de un

centimetru. Pe spate, in mijlocul omoplatului drept, avea o rana (cea mai recenta) care inca supura.

Femeia se intoarse catre copil, ii vari un deget sovaielnic in fata si continua sa urle isteric. Undeva, in departare, o sirena suiera

dogit. Copilul nici nu tresari. Incetase sa mai tresare de multa vreme.

Femeia apuca sticla, trase o dusca zdravana si se intoarse din nou catre parbriz, continuand sa urle si sa improaste cuvinte. Farul

trenului aparu in departare.

Femeia izbi volanul cu pumnul, trase din nou o dusca buna, iar apoi ii dadu copilului o lovitura cu dosul palmei, trimitandu-l cu capul

in usa. Copilul isi ridica ochelarii de pe podea fara sa-si puna caietul deoparte.

Degetele femeii loveau nerabdator scaunul alaturat in timp ce-si tragea rasuflarea. Isi aprinse o tigara, trase adanc in piept,

expirand fumul pe fereastra. Copilul se uita cu coada ochiului la capatul aprins al tigarii. Dupa doua fumuri si inca o dusca, femeia isi

trecu degetele prin parul lui ciuntit, tuns ca o oaie; ceafa lui arata ca o minge de fotbal acolo unde masina de tuns lasase urme adanci.

La aproape un kilometru distanta, trenul trecu pe langa un semnal si fluiera din nou. Femeia goli sticla, stinse tigara si isi puse

mana pe umarul copilului. Degetele ei atinsera crusta unei cicatrici, ceea ce o facu sa se incrunte si sa verse un potop de lacrimi, care

se scurgeau pe fata-i scheletica. Temperatura depasea treizeci de grade, dar copilul tremura sub un strat de sudoare si dare de puroi.

Cu un gest scurt, femeia azvarli sticla catre aratarea de dincolo de parbriz. Sticla ricosa din bordul masinii si pachetul de Winston care

zacea pe el. Un alt suierat prelung de sirena ii atrase atentia. Se intoarse catre baiat, ii baga din nou degetul in fata si incepu sa strige

din toti rarunchii — venele din gat i se ingrosara ca niste lujeri de kudzu.

Copilul clatina din cap, iar umerii ii tremurara. Femeia izbi volanul, arata catre tren, iar apoi se intinse si-i trase copilului una

zdravana peste gura, cu dosul palmei, de-l trimise cu capul in usa, ramele si lentilele ochelarilor zburand in directii diferite pe asfalt.

Degetele copilului ramasera inclestate pe caiet, iar bratele si fata i se cutremurara cand sangele ii tasni din nas. Dar cum el inca nu se

clintea, femeia se intinse catre el, deschise portiera si se propti de usa ei, ridicand un picior.

Sirena suna acum continuu, la fel ca si urletele ei. Cand huruitul trenului incepu sa scuture masina, iar tacanitul rotilor ii bombarda

timpanele, femeia apuca strans volanul cu o mana si speteaza scaunului cu cealalta, lovindu-l pe copil cu piciorul drept in tampla si

proiectandu-l afara din masina. Copilul se prabusi ca o papusa de carpa, iar caietul se invarti in aer ca un disc zburator. Trupu-i fara

vlaga aluneca pe asfalt, se rostogoli peste pietrisul si cioburile de sticla de la marginea soselei si cazu in sant, unde se opri cu nasul la

cativa centimetri de apa.

Cu trenul la doar cativa metri de ea, femeia accelera atat de puternic, incat acul tahometrului intra in zona rosie, baga masina in

viteza si se avanta peste trecere.

Dupa doi metri, rotile incetara sa se mai invarta, iar cateva suruburi se rupsera din cauza socului.
Trenul cu peste o suta de vagoane, calatorind cu aproape nouazeci si cinci de kilometri la ora si transportand masini Toyota catre portul

din Jacksonville, lovi masina lateral. Aceasta se indoi ca un bumerang, iar apoi salta in aer ca o combinatie macabra intre un avion cu

decolare verticala si o minge de baseball aruncata la intamplare. Masina luneca peste varfurile unor puieti si ateriza ca un asteroid

intr-un strat de mulci*. Mult prea tarziu, dupa treizeci de metri, mecanicul frana brusc, intr-un cor de “Doamne, iarta si ajuta!”.

Dupa aproape un kilometru, trenul — lung de un kilometru si jumatate — se opri. Urland in statia radio, mecanicul sari din locomotiva

si alerga cu hotarare inspre masina in flacari. Vopseaua facea deja basici, iar cauciucurile se topisera. Zarind degetele persoanei care

condusese masina inca inclestate pe volan, mecanicul isi acoperi nasul si isi indeparta privirea.
Dupa douazeci de minute, sosira o ambulanta si cu doua masini de pompieri, adjunctul serifului si un fermier care zarise explozia de pe

tractorul aflat la mai bine de doi kilometri distanta. In cele trei ore pe care oamenii le petrecura stingand incendiul si discutand despre

foc, explozie si ramasitele femeii, copilul ramase neobservat, iar el nu facu nici cel mai mic zgomot ca sa le atraga atentia.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați care au cumpărat acest produs pot lăsa o recenzie.